Share

Locuinte individuale

Locuinte individuale

Locuinte individuale

Construcția unei locuințe individuale poate fi o perioadă stresantă dacă nu lucrați cu o firmă specializată, iar costurile pot fi cu mult mai mari, din cauza unor greșeli de execuție, a întârzierilor nejustificate sau a nerespectării bugetelor inițiale și a planurilor.

Proiectul Edil Garden, format din construcții tip duplex, dezvoltat de Euro Edil Invest a fost pentru noi un reper important în privința dezvoltării unor locuințe individuale și a ce presupune un astfel de proiect, începând din faza de desen și trecând prin cea de autorizare, construire și amenajare.

Ansamblul de vile este situat in Popești Leordeni pe Soseaua Olteniței, iar lucrarea a fost predată la cheie, cu băi și bucătării complet utilate, centrală termică proprie, spațiu de parcare acoperit, spații verzi amenajate, sistem de irigat gazonul, cu automatizare, placaje ceramice de cea mai bună calitate, pardoseli placate cu parchet triplustratificat, uși interioare din furnir natural, zugrăveli lavabile, ușă metalică de acces anti-efracție, tâmplărie de calitate și scară interioară îmbrăcată în lemn, balustrade realizate din inox și mână curentă din lemn, terase și fațade finisate.

Acest proiect a fost urmat de multe alte construcții civile individuale, experiențe unice, de fiecare dată, care ne-au făcut să ne dăm seama că există câteva lucruri extrem de importante pentru cei care decid să își construiască o casă:

  • Primul lucru care trebuie luat în considerare este tipul de clădire. Acesta trebuie adaptat în funcție de numărul de persoane care vor locui acolo.
  • După ce ați stabilit ce vă doriți de la casa respectivă, în cazul în care nu aveți deja terenul, trebuie să căutați un spațiu perfect pentru aceasta.
  • După ce alegeți locația, merită să țineți cont de vecinătatea unor facilități precum școala, supermarketurile, spitalul, oficiul poștal și, nu în ultimul rând, locul de muncă.
  • Proiectul concret trebuie încredințat întotdeauna specialiștilor, care pot oferi multe idei creative, atât pentru design, cât și pentru funcțiuni.
  • Chiar și cel mai bun design poate eșua dacă nu aveți o echipă de construcții bună și de încredere.

Executie constructii instalatii

Execuția proiectului este faza care definește planul inițial pus la cale de arhitecți și de beneficiari și necesită o planificare atentă și responsabilă. Scopul principal al acestei a treia, poate cea mai importantă, etapă a construcției este de a livra la timp și în buget o lucrare de cea mai bună calitate, realizată de profesioniști în construcții, din toate domeniile de activitate. In privința importanței acestei etape putem afirma, metaforic, că execuția unei construcții este asemenea creșterii unui copil și că fiecare pas este esențial. Și cum pentru aceasta lucrează o întreagă echipă, nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării sau tratat cu „merge și așa”!

Blocuri de locuinte

Când faci cu succes recepția unui bloc de șase niveluri, cu demisol, parter și patru etaje, iar beneficiarul este mulțumit, poți spune că ești gata să realizezi orice construcție. Așa ne-am simțit după ce am predat la cheie primul imobil de locuințe pe care l-am realizat în Sectorul 4 al Capitalei, pe strada pe care a locuit poetul Vasile Alecsandri și pe care se află și în prezent casa memorială a acestuia. A fost un proiect dificil, pe care am reușit să îl ducem la bun sfârșit în cele 12 luni stabilite prin contract, iar acest lucru ne-a motivat și mai mult, mai ales că această construcție oferă toate facilitățile, evidențiindu-se printr-o arhitectură modernă, care se integrează perfect în peisajul urban atât de divers.

Cladiri de birouri

Se spune că oamenii alcătuiesc cu adevărat organizația, dar, am spune noi, e foarte important și locul, așa că avem grijă să concepem întotdeauna spații care să creeze un mediu de lucru plăcut și să favorizeze comunicarea, munca și colaborarea în echipă, lucruri esențiale în creșterea și dezvoltarea afacerilor partenerilor noștri.

Orice spațiu de birou conceput inteligent va fi o colecție de spații care ajută activitățile desfășurate de angajați și poate include zone private pentru activități de concentrare ridicată sau spații informale de întâlnire pentru întreaga echipă.

Constructii din material lemnos

Construcțiile din lemn vin din trecutul străvechi, dar promit să devină și trendul pentru un viitor sănătos, sigur și durabil, mai ales atunci când este de cea mai bună calitate și este prelucrat cu cele mai noi tehnologii existente pe piață.

Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care, începând din 2020 ne specializăm și în proiectarea, producția de lemn și, implicit, intrăm pe piața de lux a mansardelor, caselor din lemn și parchetului stratificat din stejar, clădirilor modulare de birouri, hotelurilor, restaurantelor, grădinițelor, bazinelor de înot și saune-lor din lemn stratificat, deschizând pentru aceasta și pentru producție de parchet stratificat din stejar o linie proprie de ultimă generație, pentru prelucrarea materialului lemnos de cea mai bună calitate, alături de compania Living Style Design.

Constructii industriale mixte

Construcțiile industriale mixte, realizate din structură metalică, monolit sau prefabricate din beton sunt spații complexe destinate serviciilor, producției, depozitării, dar și birourilor, de aceea necesită nenumărate funcțiuni.

Am învățat aceste lucruri încă din 2010, când am construit de la zero prima astfel de construcție mixtă, pentru un service auto și ITP, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, pe care am realizat-o din beton și ferme metalice.

Infrastructura si terasamente

Dacă vom căuta definiția „de dicționar” a ceea ce înseamnă lucrări de infrastructură și terasamente, am spune că este un termen general pentru sistemele fizice de bază ale unei afaceri, regiuni sau națiuni, precum: sistemele de transport, rețelele de comunicații, canalizarea, apa și sistemele electrice. Toate sunt exemple de infrastructură și investiții importante, esențiale pentru funcționarea, dezvoltarea economică și prosperitatea unei țări.

Dacă, ar fi să spunem o definiție simplă, de oameni care pun umărul la realizarea unor astfel de lucrări, am spune că lucrările de infrastructură și terasamente sunt baza tuturor proiectelor, indiferent dacă se aplică pe scară largă sau doar unei companii, unui cartier sau unei locuințe. Practic orice incintă are nevoie de lucrări de infrastructură.